jump to navigation

Accident rutier – Ministrul Orban, “şifonat” în Cotroceni decembrie 18, 2007

Posted by MoshutZu in Stiri.
trackback

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a fost implicat duminică la prânz într-un accident de circulaţie petrecut în zona Cotroceni, pe Strada Carol Davila. Orban se afla la volanul unui Audi A6, care a derapat şi a lovit un Matiz parcat regulamentar pe dreapta. Orban a anunţat accidentul la Poliţie abia luni, la ora 19:00, după expirarea termenului de 24 de ore prevăzut pentru tamponările uşoare, fără victime.

INTÂRZIERE. De ce a avut nevoie ministrul de 29 de ore pentru a declara accidentul? Potrivit lui Marian Moţoc, şeful Brigăzii Poliţiei Rutiere, “ministrul a avut o problemă medicală, motiv pentru care nu s-a putut prezenta să declare incidentul. Orban susţine că nu ar fi fost decât o simplă tamponare şi că nici nu poate fi vorba de vreo victimă”. Moţoc a declarat că va declanşa o anchetă pentru a verifica dacă accidentul a fost doar o simplă contravenţie. De asemenea, potrivit lui Robert Cazanciuc, purtătorul de cuvânt al Parchetului Instanţei Supreme, procurorii vor analiza astăzi cazul, pentru a vedea dacă sunt întrunite elementele săvârşirii unei infracţiuni. În urma incidentului, ministrul a rămas fără permis pentru 30 de zile şi a fost sancţionat cu 5 puncte şi amendă pentru depăşirea termenului de declarare a accidentului.

 

Sursa: Jurnalul National

Comentarii»

1. music - ianuarie 7, 2008

very interesting.
i’m adding in RSS Reader


Lasă un comentariu