jump to navigation

Gata!!! Noiembrie 9, 2008

Posted by MoshutZu in Auto Moto, Bancuri, Business, Diferite, Economie, Evenimente, Funny, IT si Comunicatii, Personal, Poze, Showbizz si Monden, Sport, Stiri, Stiri din afara, Video, Wtf?!.
3 comments

Mi-am luat domeniu si host! Blogul s-a mutat!

Inca nu am facut toate setarile dincolo dar e ok.

Enjoy!

http://blog.somethingto.be

Anunțuri

Bursele asiatice si europene s-au prabusit in prima zi a saptamanii Ianuarie 22, 2008

Posted by MoshutZu in Stiri, Stiri din afara.
add a comment

Pietele bursiere din intreaga lume au inregistrat scaderi dramatice pe fondul temerilor legate de posibilitatea intrarii in recesiune a economiei americane si al dezamagirii resimtite de investitori cu privire la planul de masuri fiscale promovat de administratia americana, scrie International Herald Tribune.

Saptamana trecuta, presedintele american George W. Bush a solicitat un pachet de reduceri de taxe si alte masuri menite sa sprijine economia americana afectata sever de criza sectorului creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc. Actiunea sa nu a reusit insa sa calmeze pietele.

De asemenea, bursele au fost afectate si de temerile privitoare la incetinirea cresterii economice in Europa, analistii anticipand in acelasi timp pierderi mai mari in cazul unor banci asiatice.

Actiunile Barclays si ING Groep au scazut in Europa dupa ce Nout Wellink, membru al consiliului BCE, a anuntat ca ritmul de crestere economica ar putea incetini mai mult decat se estimase initial. Actiunile Commonwealth Bank of Australia si National Australia Bank Ltd. au scazut dupa ce Morgan Stanley a declarat ca pierderile din creditare inregistrate de bancile din aceasta tara vor urca semnificativ. Actiunile Bank of China Ltd. au scazut pe bursa din Hong Kong dupa ce BNP Paribas SA a anticipat ca banca va reduce valoarea contabila a titlurilor sale overseas cu 4,8 miliarde de dolari.

Bank of China, care are o expunere semnificativa pe piata creditelor ipotecare subprime din Statele Unite, a anuntat ca si-ar putea reduce valoarea activelor contabile cu pana la 2,4 mld. dolari (1,64 mld. euro).

Indicele MSCI World a coborat cu 1,2%, pana la 1.420,21 puncte. Indicele indian Sensitive a consemnat cea mai severa scadere din 2004, in timp ce indicele CSI 300 al Chinei a coborat cu 5%. Pietele americane au fost inchise ieri pentru Martin Luther King Day.

Indicele Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 2 procente, continuandu-si scaderea de la recordul atins pe 1 iunie. Indicele francez CAC 40 a scazut cu 2%, indicele britanic FTSE 100 a pierdut 1,9%, iar cel german DAX a coborat cu 1,7%.

„Piata incepe in cele din urma sa realizeze faptul ca o recesiune ar determina o scadere dramatica a castigurilor”, a declarat Jane Coffe din cadrul Royal London Asset Management.

Moneda europeana a atins cel mai scazut nivel din ultimele cinci luni in raport cu yenul ieri, riscul ca firmele europene sa intre in imposibilitate de rambursare a datoriilor fiind in crestere. Atat euro, cat si lira sterlina au scazut in raport cu dolarul pe fondul temerilor privitoare la posibilitatea ca economia europeana si cea britanica sa-si incetineasca ritmul de crestere in paralel cu economia americana.

Indicele MSCI Asia Pacific a inregistrat o scadere de 3,5%. Indicele japonez Nikkei 225 Stock Average a scazut cu 3,9%, in timp ce indicele australian S&P/ ASX 200 a coborat cu 1,8%. Indicele Hang Seng al Hong Kong-ului a pierdut 5,5 procente. Morgan Stanley si-a revizuit in sus proiectia pe 2008 privitoare la pierderile suferite de principalele banci australiene cu 26%, conform analistului Richard Wiles, care a invocat deteriorarea conditiilor eco nomice internationale. Indicele Shanghai Composite a coborat cu 5,14%, scaderea inregistrata in ultimele zile de tranzactionare ridicandu-se la 11%.

In Seul, piata a fost afectata de perspectivele negative privitoare la economia americana, indicele Korea Composite Stock Price inregistrand o scadere de 1,3%, cea mai pronuntata scadere zilnica din ultimele 2 luni.

Indicele european Stoxx 600 este evaluat la de 11,1 ori profiturile companiilor sale, cel mai scazut nivel din 2002.

Planul Bush n-a convins

  • Pietele bursiere din intreaga lume au inregistrat scaderi dramatice pe fondul temerilor legate de posibilitatea intrarii in recesiune a economiei americane si al dezamagirii resimtite de investitori cu privire la planul de masuri fiscale promovat de administratia americana.
  • Bursele au fost afectate si de temerile privitoare la incetinirea cresterii economice in Europa, analistii anticipand in acelasi timp pierderi mai mari in cazul unor banci asiatice.
  • Indicele MSCI World a scazut cu 1,2%, pana la 1.420,21.
  • Indicele Dow Jones Stoxx 600 a pierdut, ieri, 2%, ajungand cu 20% sub recordul inregistrat in iunie 2007.
  • SUA, din ce in ce mai multe probleme Ianuarie 17, 2008

    Posted by MoshutZu in Stiri, Stiri din afara.
    add a comment

    Mari banci private americane apeleaza la fonduri de stat straine pentru a-si acoperi gaurile.

    Fondurile guvernamentale din Asia si Orientul Mijlociu investesc banii populatiei in marile banci americane aflate in cadere libera dupa criza de lichiditati din sectorul financiar mondial.

     Citigroup si Merrill Lynch, doua dintre cele mai importante banci americane, au apelat la fonduri guvernamentale straine pentru o actiune de finantare fara precedent, anuntand ca vor atrage capital in valoare totala de 21,1 mld. dolari (14,2 mld. euro), in principal din afara SUA, pentru a-si consolida portofoliile devastate de criza sectorului american al creditelor ipotecare riscante (subprime), scrie Financial Times.

    Prin atragerea capitalului public, operatiunea seamana cu ceea ce s-a intamplat in Romania acum 10 ani prin preluarea la bugetul de stat a pierderilor Bancorex, de 2 mld. $.

    Citigroup va atrage 14,5 mld. dolari (9,7 mld. euro), in timp ce Merrill Lynch 6,6 mld.

    dolari (4,4 mld. euro), in mare parte din partea unor investitori privati si guverne din Orientul Mijlociu si Asia, reprezentand cel mai mare transfer de capital din strainatate catre banci americane realizat vreodata.

    Operatiunea ar putea genera presiuni din partea politicienilor americani preocupati de influenta externa asupra bancilor.

    Pana marti, banca elvetiana UBS obtinuse 11,9 mld. dolari (8 mld. euro) din partea unui fond de investitii controlat de guvernul din Singapore si a unor investitori din Orientul Mijlociu, Citi atrasese 7,5 mld. dolari de la Abu Dhabi Investment Authority, Morgan Stanley primise 5 mld. dolari de la China Investment Corporation si Barclays – 5 mld. dolari de la China Development Bank si Temasek Holdings din Singapore.

    Fondul guvernului din Singapore va investi 6,88 mld. dolari in Citi. Printre alti investitori ce finanteaza Citi se numara Kuwait Investment Authority; Printul Alwaleed bin Talal, unul dintre cei mai mari actionari ai Citi si Sandy Weill, fost CEO.

    Vikram Pandit, noul CEO al Citi, a spus ca prin operatiunile atat de ample de atragere de fonduri banca doreste sa se asigure ca este in continuare bine capitalizata pentru a putea face fata chiar si unui declin semnificativ al economiei americane.

    John Thain, care a preluat conducerea Merrill in urma crizei subprime, a declarat ca prin intermediul acestor tranzactii banca se va asigura ca este bine capitalizata.